Ana Dragalina

HOME

 

 © 2017 Ana Dragalina  / All rights reserved

 

Honey,

   Jane Austen, autoarea cărţii „Mândrie şi Prejudecată”, nu s-a căsătorit niciodată în viaţa reală şi cred că pot să bănuiesc de ce... ce rost are să te mai apuci de treaba asta dacă iubirea din realitate nu este ca cea din cărţile pe care le scrii. Nici chiar când „un tânăr bogat o cere de soţie”, nu s-a lăsat convinsă deşi iniţial spusese da. Acea iubire care este mai presus de toate mândriile minţii şi împotriva oricăror prejudecăţi impuse de societate era foarte greu de găsit şi pe vremea ei, aproape imposibil de sperat astăzi.

         Mărturiile apropiaţilor care îmi povestesc despre pasiunea care dispare în câteva luni (dacă eşti norocos ani) plus stresul cu rate la bancă, kilograme în plus punse pe fond nervos şi în fine toate problemele acestea mundane care se pun moţ în faţa fanteziei şi iluziei, pot deveni şi ele încă un motiv să spui: „Nu mai există, mă nene!... Ce-i prostia asta cu #soulmates? Eşti nebun!”

         Dar eu nu am vrut să cred niciodată ce spune gura lumii, gura lumii se înşeală prea des ca să o ascult, plus că de obicei vorbeşte de pe o canapea confortabilă a plafonării de unde nu a încercat niciodată nimic nou, are o reţetă clasică şi despre ea tot bate toba.

         Eu cred în sufletele pereche şi am crezut mereu în poveştile de dragoste, pentru că am avut una acasă, zi de zi, în părinţii mei. Totuşi nu eram stăpână pe credinţa mea când am cunoscut-o pe Crina. Eram aşa... precum un copăcel tânăr la început de drum, puteam să mă mai clatin în păreri dacă bătea vântul mai tare. Nu aveam credinţe înrădăcinate bine, de nezdrunciat... ştii?

         Crina mă inspiră prin simplu fapt că ea când s-a născut a băut mai multe biberoane de curaj amestecat cu pasiune decât restul oamenilor şi asta se vede în tot ce face. Este deschizătoare de drumuri pentru ceilalţi dar mai ales pentru ea. Într-o zi, după un accident de maşină, a decis că viaţa ei este prea preţioasă pentru a o petrece printre blocuri gri, şi-a făcut bagajul şi a plecat în lume, „de nebună”, cum ar spune unii, singură. A ajuns în Bali de unde nu a mai putut să plece, pentru că toată lumea ştie deja: Bali este magic. Nu a plecat de supărare, nu a plecat să caute ceva anume, a plecat pentru că aşa i-a şoptit inima că trebuie să facă şi ea a ascultat-o.

         Mulţi o invidiază, unii o admiră, unii îi spun că e norocoasă pentru că văd doar rezultatele eforturilor ei în pozele în care zâmbeşte frumos printre peisajele minunate de unde călătoreşte... dar după cum bine spune şi ea, nu despre noroc este vorba: „Scutiţi-mă de: Ce norocoasă eşti! Nu am fost norocoasă, am fost destul de curajoasă să merg să-mi culeg norocul!”

         Pentru că în fond despre asta este vorba, despre curaj. Atunci când ai curaj să ieşi din zona de confort, din ceea ce este „sigur” dar nu te face fericit atunci pot să răsară lucruri minunate.

         Long story short, Crina a plecat să se caute pe ea şi pe drum şi-a întâlnit şi Sufletul Partener. Despre cum l-a cunoscut Crina pe Shiraz am povestit mai multe în carte printre cuplurile care mă inspiră, ei pentru mine sunt dovada că recunoașterile de suflete există. Acel sentiment că „Da, Acest Suflet este al meu!” se simte şi în realitate nu doar în cărţi şi filme. Crina şi Shiraz sunt din acelaşi film, seamănă  în gândiri, simţiri, visuri, pasiuni şi idealuri, şi toate acestea se întâmplă pentru că ea, a renunţat la călduţ şi confortabil pentru extraordinar, întotdeauna se poate mai mult decât confortabil, în viaţă, în iubire, în orice.

Când Sufletele se recunosc #Iamhereworld

Inspiring people

Follow me: